3. Predarea – ca dirijare a învătării

Din perspectiva acestei abordări, a preda înseamnă a dirija , adică tot ceea ce face profesorul pentru a motiva, a încuraja, a inspira elevii în învăţare.

Astfel, predarea presupune un ansamblu de proceduri de prezentare a materiei şi un complex de prescripţii ( încurajări, îndrumări, aprecieri ) cu scopul de a ghida eforturile elevilor spre obţinerea rezultatelor aşteptate.

E vorba de o serie de intervenţii directe şi indirecte, implicite şi explicite pe care elevii le recepţionează ca stimuli, cu rol de a orienta procesele individuale de receptare şi prelucrare a informaţiilor.

Premisa de la care se porneşte în acest demers este : simpla prezenţă a unui conţinut nu semnifică nimic pentru elevi dacă nu li se indică de ce ?, cum ? să se raporteze la acest conţinut. Ori, tocmai acesta este rolul predării : de a formula sarcini, de a provoca şi orienta învăţarea. Sintetic vorbind, dirijarea presupune orientarea direcţiei, efortului, captarea atenţiei elevilor asupra sarcinilor, remedierea erorilor, impunerea unui ritm optim de învăţare, reglarea raporturilor interpersonale, propunerea de reguli de urmat, stimularea eforturilor de muncă independentă.

Ultima raţiune a dirijării este a îndruma discret elevii spre  studiul  autodirijat, independent de o programă elaborată prin procedeele specifice învăţării.