1. Predarea – ca transmitere de cunoştinţe şi tehnici de acţiune

Din această perspectivă, obiectivul predării este de a propune, a  mijloci un transfer de informaţii, a comunica, a transmite cunoştinţe, metode, tehnici de acţiune şi altele. Presupune o activitate centrată pe profesor, bazată pe competenţele lui de a  accesibiliza materia şi a sprijini elevii în însuşirea materiei, pe abilitatea de a comunica informaţiile şi a trezi interesul elevilor. Eficienţa învăţării e căutată în o mai bună organizare a conţinutului, a comunicării.

Chiar dacă au existat unele critici faţă de această abordare a predării,  în sensul că nu încurajează efortul de prelucrare a informaţiilor şi utilizarea lor, nu stimulează dezvoltarea opraţiilor mentale, – realitatea vine să reabiliteze importanţa predării prin transmitere, ca o reacţie împotriva tehnologizării excesive. Ausubel consideră că «  expunerea simbolică este modul cel mai eficient de predare, care duce la cunoştinţe sănătoase şi mai ştiinţifice decât atunci când copiii devin propriii lor profesori », că « unele noţiuni se împacă greu cu metoda descoperirii ».

Predarea ne apare în desfăşurarea ei ca un lanţ de interacţiuni, ca un  proces de transmitere a unui conţinut bazat pe o relaţie subiect – obiect din care elevul iese cu un câştig, cu o experienţă personală şi socială certă şi ca o activitate de iniţiere a elevului în universul lumii valorilor.

Este vorba despre o pedagogie a comunicării, pentru că învăţământul este un loc unde se deprinde comunicarea, unde se perfecţionează, se elaborează şi se foloseşte aceasta, ca factor de instrucţie şi educaţie.

Dacă învăţamântul tradiţional e criticat pentru că a pus accent pe  comunicarea verbală abstractă, e nevoie acum de o recontextualizare prin :

• Materiale ilustrative, scheme, suporturi ce leagă cunoştinţele de realitate ( indiferent de vârsta elevilor )
• Stabilirea de legături între structurile noi şi cele vechi ( asocierea schimbă contextul de receptare, conferă un anumit sens cognitiv noilor cunoştinţe )

În plus, profesorul trebuie să dea dovadă de competenţe comunicative în activitatea sa de predare şi anume :

• Abilitatea de a construi structuri gramaticale corecte şi de a le utiliza efectiv în comunicarea didactică ;
• Abilitatea de a folosi cunoştinţe de limbă în scopul de a afirma, descrie, clarifica, a cere ş.a. ;
• Abilitatea de a integra în contextul comunicării nu numai elemente cognitive ci şi afective şi voliţionale ;
• Abilitatea de a ţine seama de context ; a avea priceperea de a expune oral dar şi de a asculta, de a fi receptiv la înlocuitor ;
• Abilităţi de comunicare nonverbală.