5. Predarea- ca instanţă decizională

 În măsura în care se aplică diverse strategii de dirijare a învăţării, predarea este privită ca o instanţă decizională prin care se optează, în funcţie de criterii precis definite şi în perioade alternative de timp pentru diverse strategii sau modele de învăţare.

Toate detaliile didactice prezentate anterior îşi regăsesc o valoroasă sinteză behavioristă în următoarele comportamente de predare ale cadrului didactic: de organizare,de impunere, de dezvoltare, de personalizare, de interpretare, de feedback, de concretizare, de control, de exprimare a afectivităţii.

Toate aceste comportamente se manifestă atât într-o formă verbală cât şi într-o formă nonverbală, fapt care permite conturarea unor teorii ale predării şi a unor condiţii ale predării.

« Sintetizând datele şi corelându-le cu enunţurile formulate, vom defini predarea drept « o componentă a instruirii care constă în dirijarea învăţării elevului în vederea realizării anumitor obiective educative. În termenii analizei structural-funcţionale, această definiţie sugerează următoarele elemente: predarea este o activitate a adultului, care cooperează cu elevii în realizarea instruirii; ea constituie un proces dirijat, orientat către atingerea unor obiective pedagogice prestabilite; ea este în permanentă interacţiune cu învăţarea, fiind intim legată de aceasta; predarea nu are sens decât în măsura în care produce un proces corespunzător de învăţare din partea elevului; predarea este un proces eminamente social, realizat prin cooperarea mai multor personae, fiecare cu rolul şi statutul său bine determinate; este un ansamblu de interacţiuni, de comportamente verbale şi neverbale, care respectă o anumită organizare a condiţiilor de mediu.” ( C. Bârzea, Ştiinţa predării )